A mai ramas putin.Putin din tot.Putine clipe,putine lacrimi,putine zambete.Taceri.A mai ramas atat de putin,incat nu realizezi.Nu vrei sa realizezi.E prea dura realitatea.Sunt prea multe intrebari,dar prea putine raspunsuri.Nu vrei sa te gandesti la asta,ti se pare prea devreme,dar de fapt e prea tarziu.Ce o sa se intample,cum iti cladesti un drum in viata?Ce si pe cine lasi in urma?Te vei intoarce vreodata la ce ai avut?
Eu..nu o sa ma intorc.Nici de-ar fi sa arda pietrele si sa urle apa de durere.Nu o sa ma intorc.Pentru ca nu ati fost acolo,pentru ca nu m-ati sprijinit niciodata.Pentru ca nu ati avut incredere in mine si nu m-ati iubit.Nu o sa ma intorc mama,pentru ca nu mi-ai fost parinte in toti acesti ani!Tata,nu am de ce sa ma intorc la tine.Ai plecat mult prea devreme si te-ai intors crezand ca poti schimba ceva dupa atatia ani prin „ajutor financiar”.Bunicule,ai fost singurul pe care l-am iubit mai mult decat orice si am avut incredere in tine.Ai fost singurul care am crezut ca ma poate intelege,ca ma poate ajuta,dar m-ai dezamagit si tu.De ce ai facut asta?De ce nu m-ai crezut cand ti-am zis ca pot?Bunico,iti multumesc pentru bunurile materiale si pentru banii de care am avut nevoie de la tine,dar in afara de asta,nu ai facut nimic decat sa tipi si sa scuipi cuvinte mereu.Pe tine te urasc cel mai mult.Iti multumesc ca mi-ai facut viata un calvar,ca ai reusit de fiecare data sa ma faci sa ma simt mizerabila,ca ai reusit sa ma inchizi atat de tare in mine incat sa nu mai am incredere nici in propria persoana.
Va multumesc tuturor de fapt ca m-ati transformat in piatra.Ati spus si ati facut atatea incat cuvintele nu mai au niciun efect asupra mea,iar nepasarea e evidenta.
Cuvintele au durut,tot a durut.Dar am jurat ca nu ma intorc.Si am jurat si ca o sa va demonstrez ca pot.Tot ce n-ati crezut pana acum,tot ce nu ati facut pana acum.Eu am sa reusesc.Chiar daca ar fi sa rastorn munti pentru asta si sa calc peste oameni.Am sa reusesc.Si atunci,jur ca o sa va para rau.Dar o sa fie prea tarziu pentru regrete.Pentru ca nu poti da timpul inapoi,iar lacrimile si regretele nu rezolva nimic.Amintirile nu se sterg.Raman impregnate in minte si in suflet ca o pata neagra ce nu se mai duce.Cel mult le poti incuia intr-o cameruta,sa nu poata iesi la suprafata.Sa ramana acolo pentru vesnicie si sa nu stie nimeni de ele.
Asadar,dragi parinti si bunici,va multumesc pentru ca m-ati crescut pana acum si mi-ati oferit „tot” ce aveam nevoie,adica bani in cazul vostru, si sper ca viata o sa va deschida ochii candva.Oricum,eu nu ma mai intorc.
Cu drag,iubita voastra fiica si nepoata
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu